Ignoranta fundamentelor propriei credinte

Ceea ce defineste atitudinea crestinului mediu, obisnuit, este practic ignoranta fundamentelor religiei proprii. Acceptarea unor teze sau valori crestine este inertiala, vine cu tot pachetul de idei pe care le adoptam din copilarie, cand suntem foarte susceptibili la tot ce este nou, si cand prima informatie e cea care este cea mai puternica in concursul pt memorie cu restul informatiilor. Am intalnit exemple de credinciosi care, cu toate ca frecventau manastiri, sau tineau post, actiuni care necesita un efort si o motivatie deosebita, nu cunosteau Biblia. Citirea Bibliei este in cel mai bun caz fragmentara. Si bineinteles, citirea ei nu inseamna cunoasterea ei.

Problema acestei ignorante a propriilor fundamente religioase este cauzata de secventa comuna de evenimente care duc la formarea religioasa a indivizilor. Nu devenim crestini pt ca am ales sa fim crestini, ci pentru ca suntem crescuti sa fim crestini. Nu devenim crestini in urma unui proces de analiza critica a unui set de credinte religioase, din care le selectam pe acelea pe care au rezistat examinarii evidentiale sau rationale. Majoritatea covarsitoare a crestinilor care s-au dezvoltat si maturizat intr-o societate predominant crestina, au facut-o in familii cu credinte religioase crestine. Acest lucru este evident dintr-o perspectiva probabilistica. Adoptarea acestor credinte are loc in procesul de maturizare, este inoculata prin educatia si imitatia parintilor, la fel ca si restul ideilor pe care ni le asumam in copilarie. Nu noi am decis sa ne nastem intr-o familie crestina, sau intr-o societate crestina, la fel cum nu noi am decis sa ne nastem intr-o tara vorbitoare de limba latina. Este un datum existential, care are consecinte foarte importante.

Acest lucru este numit accidentul nasterii.

Este un accident tocmai pt ca o secventa de evenimente care ma preced, si asupra carora nu pot interveni in nici un fel, determina in ce tip de societate ma voi naste si ce credinte religioase imi vor fi prezentate ca fiind adevarate (bineinteles, cel mai probabil acelea care domina societatea respectiva). Era posibil sa ma nasc intr-o societate islamica, sau una iudaica, ca sa ramanem in cadrul traditiei monoteiste. In cadrul lor mi-ar fi fost prezentate alte credinte, care se exclud reciproc cu cele din alte religii. Astfel, factori cauzali care sunt complet in afara puterii mele de decizie sau alegere, ei existand si actionand inaintea propriei mele existente, pot ajunge sa determine ce credinta religioasa voi adopta.

Crucial este faptul ca accidentul nasterii este irelevant pentru adevarul credintelor religioase in cadrul carora voi fi educat. Acest lucru este usor de observat deoarece simplul fapt ca m-am nascut si am fost crescut sa cred in ele, nu implica ca ele sunt si credinte adevarate. Daca ar implica acest lucru, atunci atat crestinul, cat si evreul spre exemplu, ar oferi acelasi argument pt concluzii care se exclud reciproc.

Este posibil ca credinta in care am fost educat sa fie falsa. La fel cum este posibil sa fie adevarata.
Si mai important, nu este necesar ca cel putin o credinta religioasa sa fie adevarata: e posibil sa fie toate false. Insa realizarea acestor adevaruri simple este foarte dificila, avand implicatii emotionale puternice. Dar daca nu reusim sa depasim aceste prejudecati emotionale, ne vom gasi crezand in niste idei pe care ni le-am insusit in mod arbitrar, care sunt rezultatul unui accident al nasterii in societatea care le imbratiseaza.

Si ajungem la problema ignorantei fundamentelor propriei religii. Deoarece adoptarea credintelor religioase, care uneori vor ramane definitive, are loc intr-o perioada necritica ca sa zic asa, copilaria, care accepta la fel de usor existenta lui Mos Craciun, nu mai e necesara o familiarizare printr-un studiu intelectual cu credintele crestine. Credinciosii accepta de multe ori fara a chestiona informatii eronate despre propria lor religie, tocmai din cauza ca nu consulta sursele primare. Se raspandesc tot felul de idei populare despre ce inseamna traditia iudeo-crestina care nu au nici o legatura cu realitatea. Foarte putini sunt cei care stiu ca numele autorilor care au redactat cele 4 Evanghelii nu sunt de fapt apostolii cu aceleasi nume.

Si ajungem intr-un cerc vicios: credinta e deja adoptata pe un teren irational, iar orice studiu al temeiurilor religioase proprii va fi interpretat in ideea adevarului gata acceptat al credintei.

Daca nu iti pui intrebarea: Oare ceea ce cred eu este adevarat? si Ce motive am sa accept ca aceste credinte sunt adevarate? vei persista in ignoranta, si ceea ce e mai rau, in dogmatism. Necunoasterea contradictiilor, absurditatilor, obscenitatior biblice nu semnifica ca ele nu exista, si pune credinciosul in pozitia de a trai intr-o iluzie bazata pe ceva incomplet cunoscut. Mai ales ca importanta acestei iluzii este fundamentala.

Totusi, ce e 'ciudat', e ca atitudine critica fata de povestirile biblice nu incurajata, chiar dimpotriva. Daca crezi ca adevarul Bibliei este cert si definitiv, nu vad cum ar putea o analiza rationala si evidentiala a continutului biblic pune in pericol acest adevar. Utilizam mereu ratiunea si dovezile pt a discerne adevarul de fals in toate activitatile.

Problema e ca majoritatea crestinilor nu cunosc acest 'adevar' biblic, doar il cred ca fiind adevarat . Probabil ca una din cele mai bune cai de a deveni ateu e citirea Bibliei. Ce poti afla e ca ceea ce credeai tu ca este continut in Biblie e total diferit de ceea ce este de fapt scris acolo. Aceasta colectie de povestiri a unui trib de iudei din epoca Bronzului e plina de reflectia conceptiilor lor primitive, si nu de vreun adevar inspirat divin.

Iar daca aceste carti nu pot rezista unei analize atente, atunci nu vad rostul de a mai continua sa crezi in ele.