Libertatea de constiinta este ingradita si incalcata de gestul de a aproba atarnarea de icoane religioase in scolile de stat. Este o maniera de indoctrinare, si acest gest "al majoritatii" este nejustificat.

O analogie poate fi facuta cu ceea ce se intampla in regulile de functionare ale presei, si relatia acesteia cu libertatea de constiinta. Presa trebuie sa fie nepartinitoare, si obiectiva. Neutra fata de diferitele viziuni sau prezentari de situatii. Codul deontologic al Clubului Roman de Presa prevede dreptul la replica, si prezentarea ambelor perspective ale partilor, pt a nu limita libertarea formarii de opinie, si implicit libertatea de constiinta. Prezentarea unei singure perspective, a scenariului unei singure parti este mai aproape de propaganda decat de obiectivitate. Reprezinta impunerea unui singur pct de vedere, care ar putea fi neadevarat. De aceea, TVR, televiziunea nationala a trebuit sa prezinte si pctul de vedere al premierului, dupa cel al lui Basescu. Pt a nu ataca libertatea de constiinta, formarea libera de opinie asupra situatiei. Argumentul ca majoritatea ar dori sa-l vada pe Basescu, sau ca majoritatea il aproba pe Basescu nu are relevanta.Chiar daca majoritatea telespectatorilor nu sunt de acord cu Tariceanu, si nu ar dori un interviu cu el, nu inseamna ca el nu are dreptul la replica, si nu inseamna ca aceasta ar justifica lipsirea telespectatorilor, indecisi sau nu, de cealalta perspectiva asupra lucrurilor.

Nu societatea civila decide in respectarea libertatii de constiinta. Societatea civila este oprita in a face abuzuri asupra libertatii de constiinta, deoarece mereu exista in societatea civila o majoritate care bineinteles, isi va prefera propriul punct de vedere fata de cel al minoritatii. Majoritatea nu va dori prezentarea celuilalt punct, pt ca il dezaproba oricum, si nu vede rostul prezentarii acestuia, el fiind gresit. Libertatea de constiinta trebuie aparata impotriva dictaturii majoritatii. Daca majoritatea isi impune punctul de vedere, prin scoaterea celuilalt punct de vedere din circulatie, cum ar mai putea sa existe libertate de constiinta? Patapievici, marele adversar al comunismului, este insa de principiul opus, care nu are nimic de a face cu o societate libera: el incurajeaza, ca in emisiunea lui Mihaiu de pe TVR1, impunerea ideii majoritatii, si limitarea libertatii de constiinta.Limitarea gandirii altfel, care astfel apare ca anormala, ca o anomalie, nu ca o varianta libera de alegere.

Icoanele nu au ce cauta in scolile publice de stat deoarece prezenta lor acolo e nejustificata si impotriva libertatii de constiinta, libertatea de a avea alte credinte si de a nu fi de acord cu mesajul lor ideologic. Majoritatea nu are dreptul sa-si impuna ideile si simbolurile, la fel cum nu are dreptul sa -l impuna pe Basescu la televiziunea nationala. Ambele incalca libertatea de constiinta, care este esentiala intr-o societate libera si democratica. Altfel ajungem la totalitarismul ideologic, fie el si religious. Si tocmai iesisem dintr-un totalitarism la fel de ideologizat, cel al ideilor si perspectivei comuniste, cu care nu aveai libertatea de
a nu fi de acord, si ale caror simboluri ti-erau impuse in salile de clasa deasupra tablei: stema si portretul conducatorului.

1. Exista o eroare de logica informala care se numeste Argumentum ad numerum (sau Ad populum). Eroarea este a crede ca numarul suporterilor unei idei justifica adevarul acesteia. Fals. Numarul este irelevant pt valoarea de adevar a tezei.

Singura justificare (care nu e de fapt o justificare, ci subiectivism) a opozantilor deciziei CNCD este faptul ca sunt ortodocsi. Sustinerea icoanelor ortodoxe in scoli o fi consistenta cu propria lor credinta, si dorinta de propagare a acesteia, dar nu are absolut nimic principial. Prinicipiile se aplica universal, si au o forma generala. Sustinatorii icoanelor nu urmeaza vreun principiu universal, sau umanist, ci doar propria lor credinta, propriile lor icoane. Nu altceva. Iar aceasta nu e o justificare sau un argument.

Problema e nu interzicerea icoanelor in mod special, sau a celor ortodoxe in mod si mai special. Nu este un atac impotriva religiei lor. Oricum, religia isi are autonomia proprie, locuri de cult si o gramada de mediatizare. Nu are insa ce cauta in spatiul public educational de stat. Locul icoanelor si al celorlalte simboluri religioase este in lacasele specifice de cult, si in spatiul privat. Nu exista vreo justificare pentru prezenta lor (si mai ales doar a unei singure clase de simboluri religioase) in cadrul claselor invatamantului de stat. Pt ca statul fiind secular, este neutru din punct de vedere religios. Nu trebuie sa favorizeze vreo religie, fie ea si majoritara.

Iar singurul mod de a trata egal toate confesiunile religioase si de a fi neutru, este de a nu favoriza prezenta niciunui simbol religios. Sa le reprezinti pe toate e inadecvat. Absenta simbolurilor religioase nu are vreo influenta asupra alegerii credintei, sau alegerii vreunei credinte speciale. Este o problema personala a fiecaruia, iar doar aceasta neutralitate respecta pluralismul religious si libertatea acestei decizii personale.

2. Aceasta cruciada purtata acum e doar un semn al ratarii complete a sensului problemei si a confuziei care traduce aceasta hotarare a CNCD intr-un atac asupra ortodoxiei sau crestinismului.

Nu se intelege ca exista si alte posibilitati, si alte perspective sau confesiuni. Pluralismul religios si toleranta reciproca nu inseamna a-mi atarna simbolurile mele religioase, pt ca sunt o majoritate. Este exact opusul.

Pe de alta parte, aceste simboluri sunt denumite astfel pt ca simbolizeaza ceva. Ele stau pt ceea ce majoritatea considera a fi credinta adevarata, corecta, si deci, fireasca. Este exact propaganda propriei lor ideologii: icoanele si crucifixul nu sunt semne neutre, ele transpun in spatiul public ideea ca acestea sunt niste adevaruri, care “ne” reprezinta si reprezinta statul. Au un rol de indoctrinare ideologica si religioasa si mai acutizat de prezenta in spatii educationale. Copii sunt formati in aceste spatii. Ei se afla intr-o perioada pre-critica, pre-teoretica, pre-reflexiva, susceptibili la imaginea aceasta, a “credintei adevarate”. Dar tocmai aceasta prezentare, in acest mod, si in aceasta etapa a formarii lor intelectuale, ii face subiectii indoctrinarii religioase. Libertatea religioasa reprezinta alegerea si definirea personala a religiei urmate. Aceasta nu are cum sa se faca in acest fel. Pe de alta parte, insusi mediul scolar, prin definitie, are un caracter autoritar si impune idei, pt ca, copii nu merg la scoala pt a chestiona si refuza ce li se preda acolo.Ei invata. Se dezvolta si se maturizeaza. Indoielile si analizele vin firesc mai tarziu, cand copilul are aparatul conceptual format. Iar jocul acesta cu neutralitatea e unul foarte periculos. Credinciosii si dogmaticii din media doresc sa minimalizeze acest aspect, dar el este esenta problemei, si are o greutate decisiva. Impunerea unei religii ca adevarata si ca parte fireasca a societatii este in conflict explicit cu libertatea de a accepta sau nu aceasta religie, si credintele inerente ei.

3. Mai exista si halucinanta teza, cu iz schizofrenic paranoid, ca eliminare simbolurilor religioase din scoli echivaleaza cu ateismul. Este rizibil. O societate si o media coplesite de biserici la fiecare colt, transmisii cu moaste autohtone sau de import, care fac minuni peste minuni, slujbe live, preoti care binecuvinteaza stadioane, emisiuni religioase, sarbatori respectate inclusiv de stat (dar nimeni nu are liber de Ramadan). Toata aceasta societate e sufocata de irationalism religios si superstitie -inclusiv la fostul antrenor Iordanescu si icoanele-portar-, in frunte cu arhanghelul ei, Becali, si totusi capetele vorbitoare si autorii de editoriale echivaleaza scoaterea acestor simboluri cu ateismul. Dan Pavel in Ziua 4 dec, e un exemplu:

Toti liderii "bisericilor" din Romania (pe care "corectitudinea politica" oficiala le denumeste "culte"), crestine si noncrestine, s-au declarat impotriva respectivei recomandari, semn ca inteleg mai bine viata morala si religioasa a poporului, care nu mai vrea ateism, nici macar disimulat sub ideologia lui "political correctness."

Existenta neutralitatii, si tratamentul egal firesc intr-o scoala a unui stat secular, laic, a tuturor optiunilor religioase, inseamna ateism. Complet absurd. Tabla clasei, fara vreo cruce sau icoana deasupra, obliga la ateism? Ce legatura are absenta vreunui simbol cu convingerea si religia personala a elevului, sau profesorului, care are o biserica la 100 m de scola, are Radio Evanghelia, are icoane si Biblie acasa, lantisor cu crucifix la gat, si liber de Paste? Este un Non-Sequitur (eroare logica semnificand ‘nu urmeaza’) colosal. Si penibil. Este natural sa te ciocnesti de religie pe strada, in media, presa, librarie, justitie, dar in momentul in care indraznesti sa aperi dreptul libertatii de constiinta, si sa pastrezi scoala de stat neutra si non-coercitiva, este un ateism deghizat. Care lezeaza “sensibilitatea majoritatii”. Care este impiedicata sa-si impuna abuziv simbolurile proprii in educatie. Un astfel de mod de a judeca este o manifestare a intolerantei religioase si gandirii dogmatice care permeaza Romania in acest moment. Pana la nivelul academicienilor si formatorilor de opinie. Ca sa nu mai vorbesc de jurnalistii-filozofi.

Este incredibil in ce societate inapoiata traim.Si nu ma refer aici la tampeniile emanate de oamenii obisnuiti, legate de aceasta tema, sau pe diversele forumuri. Este incredibil ce gandire ne dezvaluie "formatorii de opinie" si elitele tarii. Senzatia este ca nu poate exista vreo dezbatere autentica pe aceasta tema. Situatia e formulata in termenii unei cruciade pentru a nu le "rapi copiilor icoanele". Jalnic. Nu ma asteptam ca propunerea sa fie primita cu bratele deschise, dar nu vad la nici un nivel vreo deschidere spre dialog sau o abordare rationala si rece a problemei. Nu exista vreo deosebire intre societatea noastra "ortodoxa" si cea islamica, pe care romanii destepti o condamna la bere ca fiind fundamentalista. Si nu ma refer la cea din Iran. Oare cum ar reactiona o societate non-fundamentalista la asa o propunere? Ma indoiesc ca mai echilibrat. Nu exista dialog: se aduna mai multi indivizi suparati care isi manifesta oripilarea de buni crestini, ca in show-ul de la B1. Becali este mult mai emblematic pt societatea romaneasca decat pare. O societate care traieste cu ideea ca statul romanesc nu este secular, ci crestin, religios.

Transmisii de la diverse moaste care impanzesc manastirile, toate facatoare de minuni. Nectarie, o moasta de export (oare asta o fi singularul? suna bine oricum), era specializat in vindecarea cancerelor. Imbulzirea babelor si tinerilor printre cordoane de jandarmi catre peretii manastirii unde ii asteapta izbavirea. Totul acompaniat de icnete si vaicareli. Biserici care se construiesc ca ABC-urile, neterminate, cu o arhitectura ieftina si simpla. In fiecare oras mare sta cate o catedrala inceputa putin dupa revolutie, inca in rosu, paralizata intr-o eterna constructie. Soboare de preoti care ne binecuvinteaza stadioanele si politicienii. Aceeasi preoti, prea sfinti, prea fericiti,s-au sacrificat colaborand cu Securitatea.
Dar bineinteles, este o imposibilitate logica si metafizica ca ei sa fi incalcat taina spovedaniei. Un asemenea individ care colaboreaza cu Securitatea, este bineinteles deasupra oricarei banuieli. Taina spovedaniei este o problema "a lor", o problema particulara care este dincolo de intelegere. Dincolo de intelegerea tuturor.Sufocarea asta de superstitie si irationalism religios, se pare ca nu e suficienta.Scoaterea simbolurilor religioase din scoli, care sunt un mediu laic, e perceputa ca o amenintare.

Daniel Corogeanu ne zambeste. Stie ca restul prea fericitilor care scot draci sunt in libertate si isi fac treaba. Nimeni nu ii condamna, nimeni nu isi pune vreo problema despre primitivismul acestor superstitii si perceptii populare a bolilor psihiatrice care ne coloreaza societatea.Nimeni nu se intreaba daca nu exista carente in educatia medicala sau cultura stiintifica a poporului.In schimb, capetele vorbitoare sunt contrariate de o astfel de propunere absurda cum ar fi retragerea simbolurilor religioase din scoli. Scolile de stat. Stat care este secular, nu religios. Incultura stiintifica, ignoranta, vindecarile miraculoase, blestemele, superstitiile, intoxicarea cu indoctrinare si dogma nu ridica vreo intrebare. Libertatea de constiinta sau libertatea de religie, faptul ca exista si alte optiuni, ca nu toti suntem ortodocsi, si ca s-ar putea ca credinta lor sa nu fie cea "adevarata", sunt absente din constiinta poporului. Mai grav e ca sunt absente si din capetele vorbitoare de la TV, sau din presa.

Sursa foto: BBC Romania

Ceea ce defineste atitudinea crestinului mediu, obisnuit, este practic ignoranta fundamentelor religiei proprii. Acceptarea unor teze sau valori crestine este inertiala, vine cu tot pachetul de idei pe care le adoptam din copilarie, cand suntem foarte susceptibili la tot ce este nou, si cand prima informatie e cea care este cea mai puternica in concursul pt memorie cu restul informatiilor. Am intalnit exemple de credinciosi care, cu toate ca frecventau manastiri, sau tineau post, actiuni care necesita un efort si o motivatie deosebita, nu cunosteau Biblia. Citirea Bibliei este in cel mai bun caz fragmentara. Si bineinteles, citirea ei nu inseamna cunoasterea ei.

Problema acestei ignorante a propriilor fundamente religioase este cauzata de secventa comuna de evenimente care duc la formarea religioasa a indivizilor. Nu devenim crestini pt ca am ales sa fim crestini, ci pentru ca suntem crescuti sa fim crestini. Nu devenim crestini in urma unui proces de analiza critica a unui set de credinte religioase, din care le selectam pe acelea pe care au rezistat examinarii evidentiale sau rationale. Majoritatea covarsitoare a crestinilor care s-au dezvoltat si maturizat intr-o societate predominant crestina, au facut-o in familii cu credinte religioase crestine. Acest lucru este evident dintr-o perspectiva probabilistica. Adoptarea acestor credinte are loc in procesul de maturizare, este inoculata prin educatia si imitatia parintilor, la fel ca si restul ideilor pe care ni le asumam in copilarie. Nu noi am decis sa ne nastem intr-o familie crestina, sau intr-o societate crestina, la fel cum nu noi am decis sa ne nastem intr-o tara vorbitoare de limba latina. Este un datum existential, care are consecinte foarte importante.

Acest lucru este numit accidentul nasterii.

Este un accident tocmai pt ca o secventa de evenimente care ma preced, si asupra carora nu pot interveni in nici un fel, determina in ce tip de societate ma voi naste si ce credinte religioase imi vor fi prezentate ca fiind adevarate (bineinteles, cel mai probabil acelea care domina societatea respectiva). Era posibil sa ma nasc intr-o societate islamica, sau una iudaica, ca sa ramanem in cadrul traditiei monoteiste. In cadrul lor mi-ar fi fost prezentate alte credinte, care se exclud reciproc cu cele din alte religii. Astfel, factori cauzali care sunt complet in afara puterii mele de decizie sau alegere, ei existand si actionand inaintea propriei mele existente, pot ajunge sa determine ce credinta religioasa voi adopta.

Crucial este faptul ca accidentul nasterii este irelevant pentru adevarul credintelor religioase in cadrul carora voi fi educat. Acest lucru este usor de observat deoarece simplul fapt ca m-am nascut si am fost crescut sa cred in ele, nu implica ca ele sunt si credinte adevarate. Daca ar implica acest lucru, atunci atat crestinul, cat si evreul spre exemplu, ar oferi acelasi argument pt concluzii care se exclud reciproc.

Este posibil ca credinta in care am fost educat sa fie falsa. La fel cum este posibil sa fie adevarata.
Si mai important, nu este necesar ca cel putin o credinta religioasa sa fie adevarata: e posibil sa fie toate false. Insa realizarea acestor adevaruri simple este foarte dificila, avand implicatii emotionale puternice. Dar daca nu reusim sa depasim aceste prejudecati emotionale, ne vom gasi crezand in niste idei pe care ni le-am insusit in mod arbitrar, care sunt rezultatul unui accident al nasterii in societatea care le imbratiseaza.

Si ajungem la problema ignorantei fundamentelor propriei religii. Deoarece adoptarea credintelor religioase, care uneori vor ramane definitive, are loc intr-o perioada necritica ca sa zic asa, copilaria, care accepta la fel de usor existenta lui Mos Craciun, nu mai e necesara o familiarizare printr-un studiu intelectual cu credintele crestine. Credinciosii accepta de multe ori fara a chestiona informatii eronate despre propria lor religie, tocmai din cauza ca nu consulta sursele primare. Se raspandesc tot felul de idei populare despre ce inseamna traditia iudeo-crestina care nu au nici o legatura cu realitatea. Foarte putini sunt cei care stiu ca numele autorilor care au redactat cele 4 Evanghelii nu sunt de fapt apostolii cu aceleasi nume.

Si ajungem intr-un cerc vicios: credinta e deja adoptata pe un teren irational, iar orice studiu al temeiurilor religioase proprii va fi interpretat in ideea adevarului gata acceptat al credintei.

Daca nu iti pui intrebarea: Oare ceea ce cred eu este adevarat? si Ce motive am sa accept ca aceste credinte sunt adevarate? vei persista in ignoranta, si ceea ce e mai rau, in dogmatism. Necunoasterea contradictiilor, absurditatilor, obscenitatior biblice nu semnifica ca ele nu exista, si pune credinciosul in pozitia de a trai intr-o iluzie bazata pe ceva incomplet cunoscut. Mai ales ca importanta acestei iluzii este fundamentala.

Totusi, ce e 'ciudat', e ca atitudine critica fata de povestirile biblice nu incurajata, chiar dimpotriva. Daca crezi ca adevarul Bibliei este cert si definitiv, nu vad cum ar putea o analiza rationala si evidentiala a continutului biblic pune in pericol acest adevar. Utilizam mereu ratiunea si dovezile pt a discerne adevarul de fals in toate activitatile.

Problema e ca majoritatea crestinilor nu cunosc acest 'adevar' biblic, doar il cred ca fiind adevarat . Probabil ca una din cele mai bune cai de a deveni ateu e citirea Bibliei. Ce poti afla e ca ceea ce credeai tu ca este continut in Biblie e total diferit de ceea ce este de fapt scris acolo. Aceasta colectie de povestiri a unui trib de iudei din epoca Bronzului e plina de reflectia conceptiilor lor primitive, si nu de vreun adevar inspirat divin.

Iar daca aceste carti nu pot rezista unei analize atente, atunci nu vad rostul de a mai continua sa crezi in ele.

Exista o anumita intuitie, partial justificabila dar incorecta, care este destul de raspandita printre cei care dezbat problema existentei lui Dumnezeu. Aceasta intuitie este ca nu se poate dovedi un negativ, adica o propozitie care neaga ceva despre subiect sau mai ales care neaga existenta lui. Desi aceasta intuitie pare prima facie corecta, ea este falsa si voi arata acest lucru in cele ce urmeaza.

Intr-adevar, este mult mai dificil sa dovedesti ca X nu exista, decat sa dovedesti ca X exista. Este mult mai dificil deoarece 'X exista' poate fi dovedita sau facuta evidenta foarte usor, prin simpla prezentare sau observare a lui X, sau a unui efect a existentei lui X. In schimb, e contraintuitiv sa spunem ca o dovada, un fapt ar putea arata ca 'X nu exista' este adevarata. Din moment ce X nu exista, ce as putea prezenta eu ca sa arat ca propozitia e adevarata? Observatia lui X sau efectele cauzate de existenta sa sunt absente prin definitie, deci nu am cum sa le prezint. Aceasta stare de fapt este insa importanta pentru dovada non-existentei.

Situatia absentei observatiei lui X per se contureaza prima cale (prima in mod arbitrar, nu ca importanta sau valoare) de a demonstra un negativ:

[1] Verificarea

Aceasta este o metoda empirica de a dovedi ca X nu exista. Deducem din propozitia 'X exista' consecinte observabile, care sunt astfel conditii necesare pentru a putea afirma ca 'X exista'. Absenta lor falsifica aceasta propozitie, si implicit demonstreaza ca 'X nu exista' e adevarata.

e.g. Fie X = un elefant in camera mea. Ca sa dovedesc ca nu exista un elefant in camera mea, deci ca propozitia negativa 'Un elefant nu exista in camera mea' e adevarata, trebuie doar sa verific daca pot observa un elefant in camera mea. Din moment ce nu observ vreun elefant in camera mea, si verific toate spatiile unde ar putea fi, pot concluziona ca 'Nu exista un elefant in camera mea'.

Este important ca propozitia existentiala sa fie restransa. O propozitie de maxima generalitate, gen 'X exista' sau 'Dumnezeu exista' sunt foarte usor de transformat in propozitii nefalsificabile, propozitii care nu pot fi falsificate prin vreo dovada sau observatie. Adica orice am observa sau orice s-ar intampla, nu ar contrazice propozitia respectiva. Cel mai important aspect este ca faptul ca o propozitie nu e falsificabila nu implica ca este adevarata.

[2]Reductio ad absurdum sau Reducerea la absurd

Este o metoda demonstrativa a unui negativ prin deducerea unei concluzii din propozitia intiala, e.g. "X exista", aceasta concluzie contrazicand un fapt cunoscut sau o observatie, sau contrazicand chiar una din premise. E o metoda foarte folosita in matematica, si se bazeaza pe forma logica Modus Tollens:

Daca X atunci O

Non O
-----
Deci Non X.

Presupunem ca ipoteza noastra "X exista" este adevarata, si deducem de aici o contradictie. Relatia logica in cadrul deductiv fiind una de necesitate, concluzia fiind falsa, urmeaza ca si presupozitia noastra ca ipoteza "X exista" este adevarata a fost gresita, deci "X exista" este falsa.

[3]Inconsistenta logica sau contradictia interna

Aceasta cale de a demonstra un negativ se bazeaza pe caracteristica lui X de a avea proprietati contradictorii, proprietati care nu pot fi simultan atribuite lui X, ele excluzandu-se reciproc. E.g. o sfera cubica este un concept logic inconsistent, contradictoriu si care nu are vreun referent existent. Deci, putem concluziona cu certitudine deductiva ca "O sfera cubica nu exista". Acelasi mod de abordare a Dumnezeului biblic conduce, prin demonstrarea incompatibilitatii atributelor sale, la concluzia ca "Dumnezeul biblic nu exista".

Toate aceste 3 moduri pot fi utilizate pentru a demonstra sau argumenta pentru un negativ, si toate sunt aplicabile presupusei existente a lui Dumnezeu. Argumentele deductive care au o concluzie negativa pot fi structurate sub forma lui Modus Tollens, care este o forma logic valida (adica daca premisele sunt adevarate, concluzia este necesar adevarata).

Pentru a clarifica si defini ateismul, o pozitie care a fost demonizata si malformata fiind un curent minoritar, trebuie sa plecam de la conturarea pozitiei teiste. Etimologia cuvantului 'ateism' este fundamentul raspunsului la intrebarea Ce este ateismul?

Cuvantul 'ateism' este compus din doua elemente:

1. 'a' - un prefix privativ, care indica lipsa, absenta.

2. 'teism'

Teismul este intai de toate un 'ism'. Aceasta indica faptul ca e o pozitie care accepta sau imbratiseaza o anumita idee sau credinta. Aceasta credinta care este acceptata in cadrul teismului este elucidata de provenienta etimologica a cuvantului: originea este grecescul theos, semnificand zeu sau Dumnezeu. Teismul se defineste astfel ca afirmarea credintei in existenta lui Dumnezeu.

A-teismul este absenta teismului. Ateismul este absenta credintei in existenta lui Dumnezeu.

Ateismul nu implica idei sau pozitii suplimentare. Ateismul nu este o credinta, ci absenta unei credinte. Chiar daca aceasta absenta a credintei in existenta lui Dumnezeu este compatibila cu o multitudine de pozitii filozofice, ea nu le presupune si pe acestea. Ateii au in comun in mod necesar doar absenta credintei in Dumnezeu.

Definitia de mai sus descrie ceea ce a fost numit ateism slab. Acesta e contrastat cu ateismul tare, care afirma ca Dumnezeu nu exista. Se poate observa ca ateismul tare implica ateismul slab. Ateismul slab are o aplicare mai larga decat ateismul tare. Aceasta dihotomie are relevanta din punctul de vedere al sarcinii dovezii: ateismul tare are sarcina de a dovedi adevarul afirmatiei sale ca Dumnezeu nu exista, pe cand ateismul slab nu implica sarcina de a dovedi ceva, fiind absenta unei afirmatii. Ateul slab considera ca dovezile si argumentele in sprijinul ideii ca 'Dumnezeu exista' sunt insuficiente si neconvingatoare.

O alta diviziune a ateismului este in ateism implicit si ateism explicit. In cadrul ateismului implicit absenta credintei in Dumnezeu sau credinta ca Dumnezeu nu exista nu sunt exprimate in mod constient. Este cazul tuturor oamenilor carora un anumit concept de Dumnezeu nu le este cunoscut. In mod implicit, lipsindu-le constiinta unui asemenea concept, le lipseste si credinta in existenta dumnezeului descris in acel concept. Cineva care nu e familiarizat cu zeul hindus Shiva, nu va putea prezenta simultan credinta ca Shiva exista. In mod clar acestei persoane ii lipseste credinta ca Shiva exista, si deci este ateu in ceea ce-l priveste pe zeul Shiva, insa nu in mod constient, ci implicit.

Ateismul implicit este exemplificat si de copii care nu cunosc conceptul de Dumnezeu. Deoarece ideea de Dumnezeu (crestin sau altul) nu este inascuta si este dobandita prin invatare si o prezentare culturala a acesteia, copii care nu cunosc conceptul de Dumnezeu vor avea in mod implicit absenta credinta ca Dumnezeu exista. Oricat le-ar displacea teologilor acest lucru.

Ateismul explicit presupune familiarizarea cu conceptul de Dumnezeu. In cadrul acestei constientizari a ideii de Dumnezeu este absenta credinta in el, sau este negata existenta lui.

Ateismul critic este o forma de ateism explicit, in care propozitia 'Dumnezeu exista' este respinsa in mod logic si rational de argumente conceptuale sau evidentiale.

Noncognitivismul afirma ca propozitia 'Dumnezeu exista' nu are sens, si deci nu are sens sa intrebam daca e adevarata sau falsa.

Pilat i-a zis: Quid est veritas? (Ioan 18:38)

Nici un raspuns nu a venit din partea lui Iisus, care e si Dumnezeu omniscient. Fiind omniscient, era imposbil sa nu stie raspunsul. Probabil a considerat ca nu e important ca oamenii sa il cunoasca.